Certificat de garanţie

În calitate de companie inovatoare și orientată spre viitor punem mare accent pe calitatea și siguranța produselor noastre. Toate sortimentele noastre sunt supuse unui control riguros de calitate. Dacă un produs nu funcţionează ireproşabil conform aşteptărilor sau prezintă defect, vă oferim o garanţie comercială de la producător în baza următorului certificat de garanţie.

Trio Lighting Group* preia faţă de consumator pentru toate corpurile de iluminat din gama TRIO/REALITY cu LED-uri incorporate, care au fost vândute începând cu 01.04.2017 (data achiziţiei), o garanţie comercială de 5 ani pentru funcţionarea LED-urilor şi pentru toate corpurile de iluminat cu LED-uri incorporate, care au fost vândute înainte de 01.04.2017, o garanţie comercială de 3 ani pentru funcţionarea LED-urilor. „Consumator“ în sensul acestei garanţii de la producător este orice persoană fizică sau juridică, proprietara unui produs TRIO resp. REALITY şi acesta nu a fost dobândit pentru a fi revândut sau pentru a fi instalat în cadrul unei acticităţi comerciale sau profesionale independente la terţi. „Primul consumator final“ este consumatorul, care a dobândit primul produsul de la un dealer autorizat sau de la o altă persoană fizică sau juridică, care a revândut sau instalat produsul în cadrul activităţii sale comerciale sau profesioanale independente.

Perioada de garanţie

Garanţia comercială pentru funcţionarea LED-ului însumează conform menţiunii anterioare 5 resp. 3 ani şi începe cu ziua achiziţiei de către primul consumator final.

Protecţia garanţiei

Garanţia comercială de funcţionare cuprinde funcţionarea ireproşabilă a corpului de iluminat, precum şi eficienţa în funcţionare a componentelor electronice.
Pentru aceasta este relevant nivelul cunoştinţelor ştiinţifice de la momentul producţiei.
Pentru corpurile de iluminat cu LED-uri incorporate, este valabilă următoarea limitare în privinţa funcţiei de iluminat garantate şi regulamentare: Conform nivelului actual al tehnicii intensitatea luminoasă a LED-ului poate scădea pe parcursul duratei de viaţă, însă oricum aceasta nu scade brusc. Acest proces de îmbătrânire (degradare) este în primul rând atribuit influenţelor termice asupra cristalului şi este clasificat ca fiind complet normal în tehnologia LED-ului. Este vorba aici de o uzură în condiţii de utilizare.
Durata de viaţă a LED-urilor este măsurată resp. stabilită pe baza momentului, la care valorile fototehnice ale acestora prezintă cel puţin o aşanumită valoare L70/B10. Denumirea L70 înseamnă, că intensitatea luminoasă a unui LED a coborât la 70% din valoarea inţială de la punerea în funcţiune. Fiecare LED constă din mai multe module mai mici de LED şi valoarea B10 descrie, că 10% din modulele de LED incorporate nu ating această valoare. LED-urile sunt încă apte de funcţionare după expirarea duratei de viaţă, însă cu intensitate luminoasă mai redusă.
Aceasta înseamnă, că reducerea efectului luminos al lămpilor cu LED în circumstanţa descrisă pe durata de viaţă nu reprezintă un defect conform nivelului actual al ştiinţei şi tehnicii.

Servicii de garanţie

În cazul unui defecţiuni sau defect apărute în perioada de garanţie, serviciul de garanţie constă în faptul că întreprinderea TRIO Lighting Group* la alegerea sa efectuează pentru consumator o reparaţie gratuită a produsului sau îl înlocuieşte cu un produs de acelaşi fel şi de acelaşi tip. Dacă corpurile de iluminat afectate nu se mai află în gamă la momentul indicării defectului, compania TRIO Lighting Group* este îndreptăţită să livreze un produs similar de aceeaşi valoare.
Serviciile de garanţie asigură sau o prelungire a perioadei de garanţie sau pun în vigoare o nouă garanţie. Timpul rămas din perioada de garanţie iniţială este valabil şi pentru un produs înlocuit.

Dreptul la garanţie şi dovada garanţiei

Dreptul la serviciul de garanţie există numai dacă indicarea defectului este efectuată în scris direct către vânzător şi după 2 ani către TRIO Lighting Group*. Condiţia pentru aceasta este indicarea imediată după constatarea defectului produsului în cadrul perioadei de garanţie. Mai mult decât atât este necesară prezentarea dovezii de achiziţie originale privind dobândirea regulamentară a produsului, precum şi prezentarea produsului afectat. De aceea dovezile de achiziţie corespunzătoare trebuie păstrate până la finalul perioadei de garanţie.

Condiţii privind garanţia şi excluderea din garanţie

Excluse în mod explicit din această garanţie comercială de funcţionare sunt toate mijloacele de iluminat înlocuibile, toate acelea vândute ca produse la a 2. alegere şi modele de prezentare. Această promisiune de garanţie se află sub condiţia, că
• produsele au fost exploatate conform destinaţiei,
• au fost urmate prevederile privind instalarea conform instrucţiunii de operare ataşate, precum şi au fost respectate valorile limită pentru tensiunea de alimentare şi influenţele ambientale,
• nu au fost efectuate extensii sau modificări resp. astfel de modificări la produse,
• revizia, întreţinerea şi exploatarea produselor au loc corepunzător instrucţiunii de operare,
• au fost utilizate mijloacele de iluminat prescrise, care îndeplinesc normele şi prevederile corespunzătoare,
• la produse nu sunt prezente acţiuni chimice sau fizice pe suprafaţa materialului, care au rezultat la utilizare neadecvată, de exemplu prin deteriorarea de către agenţi de curăţare şi detergenţi sau obiecte ascuţite, precum şi acţiuni de spargere sau acţiuni forţate. Daunele rezultate prin aceasta nu fac obiectul garanţiei,
• documentele de vânzare au fost făcute ilizibile sau au fost modificate.

Alte reglementări

Independent de această garanţie a producătorului sau dacă se face uz în caz de garanţie de garanţia menţionată anterior sau nu, drepturile legale în privinţa prestaţiei de garanţie şi protecţiei consumatorului nu sunt limitate în niciun caz. De asemenea drepturile conform legii răspunderii produsului, în cazuri de intenţie şi neglijenţă grosolană, nu sunt limitate de către această garanţie a producătorului.

Indicaţie privind această declaraţie de garanţie

* Prevederile privind garanţia menţionate anterior sunt valabile pentru următoarele companii ale Trio Lighting Group:
• TRIO Leuchten GmbH, Gut Nierhof 17 – D-59757 Arnsberg
• REALITY Leuchten GmbH, Gut Nierhof 17 – D-59757 Arnsberg
• TRIO International GmbH, Gut Nierhof 17 – D-59757 Arnsberg
• TRIO Lighting Ibèrica S.L., Avda. Corts Catalanes, 5-7 - 08173 Sant Cugat de Valles - Barcelona
• TRIO Lighting Italia s. r. l., Via Padre Giuseppe Masciadri 2 H - 22066 Mariano Comense
• TRIO Lighting Scandinavia Oy, Malmin raitti, rappu B - 00700 Helsinki
• TRIO Lighting Türkiye Ltd. Sti., Inönü Mahllesi Kayisdagi Caddesi Münüre is Merkezi. No. 28 K:2 D:2 - 34704 Atasehir - Istanbul
• ArnsbergerLicht, Inc., 18020 S. Figueroa Street, Gardena, CA 90248 Los Angeles - USA